PORTRET

(O lacrimă-nciudată)
Nicu Alifantis / Laurențiu Ulici

Sunt bătrân , bătrâne, timpul nu mă iartă
Anii – nu ştiu bine când – s-au adunat;
Mai iubind o fată, mai ratând o carte,
Mai plesnind din biciul râsului cifrat;

Mai lovit de soartă, câteodată,-n faţă ;
Mult mai des, din spate – de prieteni buni;
Mai uitat în somnul alb, de dimineaţă;
Mai plângând în zborul unor vagi lăstuni;

Mai sedus de glorii care n-au să vină;
Mai trădându-mi clipa pentr-un ceas fictiv;
Mai stingând lumina tâmplelor, alpina;
Mai cerând ninsorii tainicul motiv;

Până unde, totuşi, până unde ?
Până unde, totuşi, până când?

Mai purtând pe umeri mantii iluzorii;
Mai glumind cu mine, ca să nu mă dor;
Mai căzând din şaua certă a rigorii;
Mai cutremurat de un frig interior;

Mai minţind de dragul unui alt dor – sudic;
Mai visând la umbra morilor de vânt;
Mai pândind amurgul simţurilor, ludic;
Mai crezând în rima plânsă de cuvânt…

Sunt bătrân, bătrâne, timpul îmi împarte
Anii pe din două, leneş alternând:
Mai ratând o fată, mai iubind o carte…
Până unde, totuşi, până când?

Până unde, totuşi, până unde ?
Până unde, totuşi, până când?

STAI! NU PLECA ÎNCĂ!

Periodic te voi anunța prin email despre concerte, apariții, lansări, piese noi și alte gânduri frumoase, special pentru voi, cel mai frumos grup de fani din lume!