MOZAIC

Nicu Alifantis / Dinu Olarașu

În loc de-o inimă, în pieptul meu,
Probabil bunul Dumnezeu
Mi-a pus
Câteva sute.
Mai bine zis, un port deschis,
În care vin mereu, din mări de vis,
Corăbii
Nemaivăzute.

Şi toate astea nu sunt basme. Şi tot ce spun nu sunt povești.
Răspunde tu, și tu, și tu, de știi! Răspunde-mi tu cine ești.

Şi-n loc de limbă, altceva –
Mai multe graiuri. Poate-așa
O să-nțeleg
Ce se-ntâmplă.
Din prima zi, tot Cel de Sus
Mi-a pus și suflet. Nu doar unul,
Multe mii.
Şi mi-a spus ,, umblă”!

Şi toate astea nu sunt basme. Şi tot ce spun nu sunt povești.
Răspunde tu, și tu, și tu, de știi! Răspunde-mi tu cine ești.

Dacă-ai să privești la mine într-o bună zi
Şi ai să mă întrebi, am să-ți explic.
Stau adânc în mine parcă toți oamenii,
Cum stau pietrele în mozaic.

Smochine vii lângă halva.
Şi scorțișoară, și boia,
Şi aur greu,
Balcan albastru,
Arome dulci, ființa mea,
Din toată lumea împletea
Acolo-n port.
Ca la un teatru

Şi toate astea nu sunt basme. Şi tot ce spun nu sunt povești.
Răspunde tu, și tu, și tu, de știi! Răspunde-mi tu cine ești.