Intoarcerea in timp

alifantis_mozaic-coperta

Intoarcerea in timp

Have your say

Albumul “Mozaic” cu povestile lui, prezenta ceva mai activa pe care am avut-o in ultimele luni pe spatiul virtual, au rascolit nisipul timpului, scotand la lumina vechi prieteni de care m-au leagat multe si frumoase. Doamne, ce surpriza placuta. Mi-era dor de ei, in ciuda faptului ca anii s-au scurs, distantele s-au batatorit si mi i-au ascuns privirilor. Fara sa vreau, uneori, mi-am lasat slobode amintirile, trairile, sentimentele, nostalgiile precum un tipat, iar ecoul a prins contur, acolo undeva, si intr-un tarziu mi-a raspuns. Larisa Lucaci, enigmatica americanca propasita pe plaiuri mioritice, cu care am cantat pentru prima data, in ’74, “Annabel Lee”. Nicoleta Balaniuc, pe atunci se numea Nicoleta Marinescu, fata dinamita, acea Rita Pavone a Romaniei, care degaja pe scena energie cat o bomba nucleara. Ion Dogar Marinescu, dragul nostru Lulu, care ne bucura sufletele cu obiectele lui imposibile, daruite cu atata generozitate, saptamanal, ca o doza profilactica de bine pentru minte. Gabriela Teodorescu, frumoasa creola, un bulgare de sensibilitate si nostalgie precum o noapte de vara. Acvilina Severin, minunea cu ochii atat de mari si negri precum carbunii omului de zapada, sora mea mai mare in ale “rrr-ului”. Maria Nagy, cea mai rockerita, cea mai plina de temperament, cea mai impielitata femeie pe care am cunoscut-o vreodata. Mariana Turcanu, atat de tonica si atat de plina de muzica aidoma un instrument ce vibreaza prin fiecare fibra a sa, un alt talent ce-a ales, din pacate, alte meleaguri spre a canta si incanta. Dan Nutu, o minune de om si de artist. Mi-amintesc ca atunci cand l-am cunoscut, la IATC prin ’76, imi parea a fi un personaj scoborat din fantastica lume shakespeariana. Atat de tare mi-a placut, incat mi-am zis ca atunci cand o sa ma fac mare, ca el vreau sa fiu. Mare inventie si facebook-ul asta. N-am crezut niciodata ca pe aceasta cale voi regasi o parte din tineretea mea. Si totusi s-a-ntamplat. Spre marea mea bucurie, am reintalnit oameni ce au pasit candva pe inima mea, iar urmele lasate au fost atat de adanci, incat nimeni si nimic n-au reusit sa le mai stearga. Probabil, a fost o bunavointa a sortii.

Have your say